Perioada Adventului nu înseamnă doar așteptare și pregătire, ci și un drum de convertire care ne conduce de la întunericul nopților friguroase de iarnă spre lumina stelei de la Betleem, de la tristețea celor înrobiți de păcat, la bucuria eliberării de către Domnul.
În prima lectură a acestei duminici a Bucuriei (Gaudete) profetul Isaia ne spune că bucuria se extinde asupra întregii creații, fiind de natură eshatologică. „Vor vedea gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru.”(Is 35,2b)
Dacă cercetăm Sfânta Scriptură vom vedea că bucuria o străbate ca un fir roșu, ca un semn de lumină care vine spre noi din negura timpurilor. În Vechiul Testament avem chiar mai mulți termeni care desemnează bucuria, fiecare având nuanța sa. Aceste cuvinte arată că bucuria nu este doar o stare emoțională, ci un răspuns profund la prezența și acțiunea lui Dumnezeu. Astfel că poporul lui Israel descoperă că bucuria izvorăşte din apropierea de Dumnezeu, din intervenţiile sale mântuitoare şi din speranţa mesianică: „Nu fiţi trişti, pentru că bucuria Domnului este tăria voastră.” (Neh 8,10)
În Cartea Psalmilor putem citi: „ Tu pui mai multă bucurie în inima mea decât au ei …” (Ps 4,8). Profetul Isaia ne spune: „Tu te vei bucura în Domnul, te vei lăuda în Sfântul lui Israel” (Is 41,16). Profeţii vorbesc despre o bucurie care va cuprinde întregul popor odată cu venirea lui Mesia, bucurie care va transforma tristeţea în laudă şi exilul în întoarcere.
Această promisiune se împlineşte pe deplin în Noul Testament. Îngerul le vesteşte păstorilor „o bucurie mare pentru tot poporul” (Lc 2,10), proclamând intrarea lui Dumnezeu în istorie prin Naşterea lui Isus. În timpul vieţii sale publice, Isus dezvăluie că adevărata bucurie se naşte din iubirea Tatălui, din ascultarea Cuvântului şi din comuniunea cu El: „V-am spus acestea pentru ca bucuria mea să fie în voi şi bucuria voastră să fie deplină” (In 15,11). În lumina Paştelui, această bucurie devine semnul distinctiv al celor care l-au întâlnit pe Cristos cel Înviat.
Apostolii transmit aceeași trăire: Evanghelia aduce bucurie chiar şi în persecute, iar comunităţile creştine sunt descrise ca fiind pline de bucurie şi de Duhul Sfânt: „Iar discipolii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt” (Fap 13,52). Pentru sfântul Paul, bucuria nu este o opţiune, ci o poruncă a credinţei: „Bucuraţi-vă mereu în Domnul! Iarăşi vă spun: bucuraţi-vă!” (Fil 4,4). Bucuria constituie un rod al Duhului Sfânt, o lucrare interioară prin care Dumnezeu locuieşte în inimile credincioşilor. „Rodul Duhului este: iubirea, bucuria, pacea…” (Gal 5,22).
Astfel, bucuria poate fi pe drept cuvânt numită un laitmotiv al Sfintei Scripturi: ea însoţeşte revelaţia, susţine credinţa şi anunţă mântuirea. De fapt, întreaga viaţă creştină este o chemare la bucuria care vine de la Dumnezeu şi care se împlineşte în întâlnirea cu Cristos.
Tema bucuriei este prezentă și în scrierile patristice. Sfântul Ambrozie spunea că Evanghelia însăși este o „evanghelie a bucuriei”: „Cristos aduce bucuria, nu tristețea.”
Pentru Sf. Ieronim sursa bucuriei este însăși Sfânta Scriptură: „Iubesc Scriptura pentru că ea îmi umple inima de o bucurie mai mare decât toate plăcerile lumii.”
Sfântul Augustin este unul dintre cei mai profunzi teologi ai bucuriei. Pentru el bucuria este inseparabilă de iubire, iar iubirea adevărată se îndreaptă numai către Dumnezeu. El distinge între laetitia, bucuria naturală care este trecătoare și gaudium, bucuria spirituală, bucuria în adevăr, care este un dar al harului.
Și Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că bucuria este un rod al iubirii: „Când iubirea lui Cristos se aprinde în inimă, ea naște o bucurie pe care nimeni nu o poate stinge.”
Desigur avem multe motive de bucurie în viața noastră de zi cu zi. De obicei sentimentul de bucurie este asociat cu aspecte și evenimente pozitive din viața noastră, dar și din viața celor dragi nouă.
Copil fiind, pentru mine cea mai mare bucurie era prezența mamei și după ce ea a trecut din această lume, locul ei a fost luat de mama noastră cerească, Sfânta Fecioară Maria, numită în Litania Lauretană: Pricina bucuriei noastre.
Probabil că ați experimentat că toate micile și marile bucurii ale vieții noastre de zi cu zi durează un timp, dar apoi se estompează, deci sunt trecătoare. Nemaivorbind că în viață avem parte și de multe dificultăți, boli, evenimente tragice: cum ar fi pierderea unei ființe dragi și multe altele. Și totuși putem experimenta bucuria chiar și în astfel de circumstanțe? Da, pentru că și greutățile vieții sunt trecătoare, și în orice situație ne-am afla, nu suntem singuri. Cel care ne însoțește, ne susține, suferă și se roagă împreună cu noi este însuși Domnul Isus. El merge alături de noi, uneori ținându-ne de mână, alteori purtându-ne pe umerii săi de Bun Păstor. Prezența Sa constantă în viața noastră ne aduce adevărata bucurie durabilă. ...dar vă voi vedea din nou şi inima voastră se va bucura, iar bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (In 16,22).
În această duminică a Bucuriei suntem invitați să ne aprofundăm relația personală cu Dumnezeu și să ne punem nădejdea în promisiunea Sa: „Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul lumii!” (Mt 28,20)
Sr. Teodora Dănescu SSS
